home-compani-de-stat

Nuclearelectrica plateste un milion de euro companiei Siveco

NuclearelectricaSocietatea Nationala Nuclearelectrica SA a anuntat ca a incheiat un contract pentru “Servicii pentru modificarea/adaugarea de functionalitati suplimentare pentru modulele Supply Chain: Inventory management, Purchasing, Contract Management si Accounts payable, ale sistemului informatic de administrare a activitatilor nucleare la CNE Cernavoda – Asset Suite, necesare finalizarii implementarii fazei 3, etapa 2 (informatizarea proceselor de asigurare bunuri, servicii si lucrari)”, in valoare de 930.930 de euro.

Contractul a fost atribuit pe data de 6 mai prin negociere fara anunt de participare catre compania SIVECO Romania, conform licitatiapublica.ro, justificarea alegerii procedurii fiind faptul ca serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice.

SIVECO Romania este o societate care, in decursul timpului, si-a trecut la CV atat contracte cu Guvernul Romaniei, prin diferite ministere, cat si contracte cu autoritati precum Agentia Nationala de Integritate sau Societatea Nationala NuclearElectrica SA.

Potrivit Registrului Comertului, SIVECO Romania SA figureaza cu trei actionari persoane juridice, respectiv SIVECO Netherlands BV, cu sediul in Olanda, SIVECO Romania SA si SIVECO International SA, si cu cinci actionari persoane fizice, respectiv Ecaterina Aurora Crusti, Daniela Bichir, Gabriel Florian Ilia, Irina Socol si Mihail Alexandru Radasanu. La sfarsitul anului 2013, firma declarase o cifra de afaceri de 206.069.194 de lei, un profit net de 17.290.287 de lei si 765 de salariati.

Sursa www.ziuadeconstanta.ro

Comments

comments

Your Turn To Talk

Your email address will not be published.