home-compani-de-stat

Afacerea Solventul, anchetată de procurori. Statul trebuie să primească aproape 10 milioane de euro

Compania SolventulSolventul Timişoara a fost una dintre cele mai mari societăţi de stat producătoare de spirt şi solvenţi din vestul ţării. A fost băgată în insolvenţă în anul 1998, dar a fost salvată în 2001 de premierul de atunci, Adrian Năstase, care a decis să-i şteargă datoriile. Din anul 2004 a luat drumul falimentului pentru nişte datorii evaluate la aproximativ 7,5 milioane de dolari, deşi compania valora mult peste 50 milioane de euro. Dupa un şir lung de procese creditorii şi-au recuperat integral banii.

Acum în conturile lichidatorului Ferm Consult ar trebui să existe aproximativ 10 milioane de euro. În mod firesc, aceşti bani ar fi trebuit să fie împărţiţi de lichidator acţionarilor, în funcţie de numărul de acţiuni pe care le avea fiecare. Statul prin Autoritatea de Administrare a Activelor Statului (AAAS) deţinea 82% din actiuni, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să încaseze în jur de opt milioane de euro.

Dar, marea bătălie se dă acum pe banii statului. Lichidatorul refuză să împartă cei 10 milioane de euro pe motiv că mai există procese. Din această sumă a cheltuit deja aproximativ 4 milioane de euro în baza unor documente controversate. Potrivit unor surse guvernamentale, mai multi angajaţi ai AAAS şi-au luat deja partea leului, acesta fiind unul dintre motivele pentru care se tergiversează recuperarea banilor. Această afacere controversată a intrat în atenţia procurorilor.

Citeste articolul integral pe www.mariustuca.ro 

Comments

comments

Your Turn To Talk

Your email address will not be published.