home-compani-de-stat

ASSAI solicita ASF si UNSAR modificarea algoritmului de calcul al politei RCA

RCAAsociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) a solicitat Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare din România  (UNSAR) modificarea algoritmului de calcul al primei RCA și un set de propuneri care pot conduce la scăderea costului primelor RCA.

ASSAI consideră că actualul algoritm de calcul al primelor RCA este unul profund injust, superficial și perimat.

Firmele de asigurări din România au împrumutat din metehnele instituțiilor românești care recurg cu mare ușurință la creșteri de taxe, în cazul de față la majorarea prețurilor primelor RCA. Aceasta este cea mai simplă și la îndemână soluție pentru firmele de asigurări, dar în defavoarea clientilor captivi obligați să cumpere o poliță RCA din ce în ce mai scumpă și care despăgubește din ce în ce mai puțin și mai târziu. Primul pas pentru remedierea acestei anomalii este ca asigurătorii să-și facă obligatoriu curățenie în ograda proprie”, a declarat Cristian Muntean, Președinte ASSAI.

În acest sens, ASSAI a trimis o sesizare către ASF cu mai multe propuneri care să conducă la reducerea costului primei RCA:

  1. Eliminarea emiterii frauduloase a polițelor de asigurări

Această situație a devenit un adevărat fenomen în piața românească de asigurări în ultimii ani, în special în rândul societăților de asigurări cu cotă importantă pe segmentul RCA.

  1. încadrarea în mod deliberat eronată a regimului de utilizare a autovehiculului asigurat, pentru a oferi o poliță RCA la un preț redus de către intermediarii în asigurări sau de către divizia de vânzări a firmei de asigurări.
  2. încadrarea unor asigurați RCA în mod deliberat eronat în anumite clase de bonificație, prin modificarea unor cifre din seria de șasiu a autovehiculului, în momentul emiterii poliței RCA.
  1. Creșterea nivelului de penetrare a RCA la nivelul parcului auto național

Interconectarea bazelor de date ale dispozitivelor de monitorizare a rovignetei, cu baza de date CEDAM, astfel incat sa poata fi identificati si sanctionati mai usor proprietarii de autovehicule care circula pe drumurile publice fara polita RCA.

  1. Emiterea poliței RCA în baza CNP, a performanțelor tehnice ale autovehiculului și a altor factori care influențează în mod real profilul de risc al asiguratului RCA

Algoritmul corect de calcul al poliței RCA ar trebui să țină cont de:

  • elemente relevante precum răspunderea personală a șoferului și performanțele tehnice ale autovehiculul utilizat – puterea dezvoltată de autovehicul, existența unor sisteme perfecționate de frânare, direcție, de stabilizare a autovehiculului, de atenționare a șoferului, etc.
  • factori secundari precum numărul de amenzi încasate pentru anumite tipuri de abatere –depășirea vitezei, nerespectarea culorii semaforului, circulația pe contrasens, etc, culoarea autovehiculului, locația în care își desfășoară activitatea normală șoferul autovehiculului, vârsta, vechimea în sofat, tipul de activitate desfășurat, etc

Actualul algoritm de calcul al primei RCA este, cu mici modificări, similar cu sistemul ADAS al anilor ’80. Știm că este un chin să interconectezi baze de date ale unor instituții publice din România, înțelegem că este dificil să elimini filiere fraudatoare existente de ani de zile în cadrul unor societăți de asigurări și brokeraj, este un adevărat efort să schimbi un algoritm de calcul al primei RCA vechi de peste 25 de ani, dar piața de asigurări și ASF trebuie să înțeleagă că aceste soluții, în România anului 2015, sunt de preferat în locul creșterii primei RCA”, a adăugat Muntean.

Comments

comments

Your Turn To Talk

Your email address will not be published.