home-compani-de-stat

Profesorii vor primi 150 de euro. Guvernul nu impune obligatia de decont

Profesori

Profesorii vor primi in saptamanile urmatoare o suma echivalenta cu aproximativ 150 euro, in cadrul programului “Dezvoltarea carierei didactice” finantat din fonduri europene si desfasurat timp de noua luni, fara sa fie nevoiti insa sa deconteze suma respectiva, ci doar sa raporteze cum au folosit-o.

Guvernul a anuntat, miercuri, alocarea circa 50 milioane, in cadrul Programului Operational Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), pentru programul privind “Dezvoltarea carierei didactice”, urmand ca minimum 250.000 de cadre didactice din invatamantul preuniversitar si minimum 40.000 profesori din mediul universitar sa primeasca suma de 150 euro.

Remus Pricopie“Un proiect mai vechi care a fost intrerupt in 2010 se numea atunci «Suta de euro pentru carti», fiecare cadru didactic primea echivalentul in lei a 100 de euro pentru a-si achizitiona carti. Acest drept in perioada crizei a fost anulat, iar noi, acum, in urma discutiei cu colegii din Guvern si cu sindicatele, am gasit aceasta noua formula”, a afirmat ministrul Educatiei, Remus Pricopie (foto).

Ministrul a precizat ca, spre deosebire de programul in care profesorii erau obligati sa justifice suma de 100 euro cheltuita pentru carti, de data aceasta cadrele didactice nu vor mai deconta cei 150 de euro.

“De data aceasta, nu exista conditionare stricta de a cumpara carti si a deconta prin facturi, ci este vorba de o suma forfetara pe care profesorii o pot folosi pentru achizitia de materiale didactice, carti, participare la cursuri, conferinte si asa mai departe (…) Nu vorbim de deconturi, ci vorbim de o pagina in care fiecare cadru didactic spune cum a folosit cei 150 de euro in raport cu dezvoltarea perofesionala a fiecarei persoane”, a aratat Pricopie.

El a adaugat ca, in viitor, ministerul va incerca sa foloseasca POSDRU si pentru a creste alocatiile bugetare pentru bursa sociala “Bani de liceu”, pentru naveta elevilor si a cadrelor didactice, precum si pentru bursele studentilor doctoranzi si post-doctoranzi.

Comments

comments

Your Turn To Talk

Your email address will not be published.