home-compani-de-stat

Primaria Timisoara a fost pagubita cu 4 milioane de euro

Tun din bani europeni, marca PSD Timis.

Una dintre cele mai cunoscute firme de constructii din Timisoara, SC Saiftim SA, a intrat in insolventa din 6 mai 2104, la putin timp dupa ce a incasat de la primarie aproape patru milioane de euro. Astfel, toti creditorii firmei – si nu sunt putini – nu au mai incasat niciu un ban. Firma este condusa de vicepresedintele PSD Timis, Ovidiu Branzan, iar printre actionarii principali se numara si Bega Turism apartinand unor milionari timisoreni, fratii Marius si Emil Cristescu.

Marius (dreapta) si Emil Cristescu

Juristii primariei timisorene se temeau exact de scenariul care s-a si intimplat: dupa ce Saiftim SA a incasat banii de la administratia timisoreana, o parte fiind din fonduri europene, si-a declarat imediat insolventa. Acum cladirea, o premiera in constructiile din Romania, nu poate fi data in folosinta. Mai grav este ca sase firme care au fost subcontractate de catre Saiftim pentru acest proiect nu isi vor mai recupera niciodata banii pentru lucrari si materiale. Mai multi patroni ai unor astfel de firme mici au declarat sub protectia anonimatului, ca din cauza acestei tepe, vor fi nevoiti sa intre in faliment si sa concedieze cateva sute de muncitori, carora nici macar nu le pot plati retroactive salariile pentru munca prestata la ridicarea  noii cladiri.

Sediu Incuboxx

Incuboxx a fost inaugurat  pe 18 aprilie 2014, insa fara artificii si taieri de panglici festive. Aceasta pentru ca la cei sase subcontractori ai Saiftim la aceasta lucrare, banii n-au ajuns in conturile lor. Motivul este simplu:  pe data de 22 aprilie, firma bucureasteana Valrom Industrie a solicitat intrarea in insolventa a S.C. Saiftim. Cererea a fost acceptata pe 6 mai de Tribunalul Timis, in litigiu intervenind, in nume propriu, si firma Bega Turism, divizie a Bega Grup, detinuta de catre fratii Emil si Marius Cristescu. Bega Turism detine 22,35% din actiunile Saiftim. Cel mai important actionar al Saiftim este Victor Imobiliar Business Development, cu 32,99%. Reprezentantii firmei Saiftim nu au putut fi contactati.

La decizia judecatorilor de admitere a insolventei, apelul a fost facut de Bega Grup, nu de Saiftim. Urmatoarea data in acest litigiu a fost fixata pe 11 septembrie a.c. Odata intrata in insolventa, Saiftim nu mai este obligata sa faca plati catre debitori, printre care se numara si subcontractantii de la Incuboxx: SC Flexik Automation, SC Conselectrificare Instal, ML Construct, A&B Trade co, RSD Construct, Tot Izolatii. Mai trebuie spus ca, numai in luna aprilie, mai multe firme au cerut executarea silita a SC Saiftim, solicitarile fiind aprobate. Dintre aceste firme amintim: SC Anca Electric Systems, SC Power Team, SC Best Instal, SC Readymix, SC VCP Intermediere, SC Dynamic Selling Grup, SC Urarom, SC Indfloor Group, SC Euromobille etc.

In cazul Incuboxx, paguba subantreprenorilor depaseste 800 de mii de euro, la o prima evaluare sumara. Primaria Timisoara, beneficiarul acestei lucrari, si-a onorat pana la ultimul leu contractul catre antreprenorul general, Saiftim SA. Se pare ca municipalitatea va solicita demararea unei anchete deoarece 41 % din valoare totala a proiectului o reprezinta conributia financiara a Uniunii Europene.  Din valorea totala de 19 miioane de lei, 5,9 milioane au fost bani europeni, 1,3 milioane de la Guvernul Romaniei si 8,4 milioane din bugetul local, prin Primaria Timisoara. Cei sase subantreprenori pagubiti de catre Saiftim se plang si ca au facturat serviciile si materialele catre Saiftim SA, fara sa incaseze niciun leu, insa au platit atat TVA cat si impozit pe profit. Bani, pe care spun acestia, nu ii vor mai recupera niciodata.

Conotatii politice si alte tepe

Ovidiu Branzan

Cu toate ca nu detine decat 10,33% din actiunile firmei, vicepresedintele PSD Timis Ovidiu Branzan (foto sus), fost ministru al Sanatatii in Guvernul Nastase, este cunoscut in oras drept omul care controleaza SC Saiftim. El detine si calitatea de presedinte al Consiliului de Administratie al Saiftim. Firma a fost abonata la nenumarate contracte cu Primaria Timisoara, mai ales in perioada in care institutia era condusa de Gheorghe Ciuhandu, iar viceprimar responsabil de Directia Edilitara era pesedistul Sorin Grindeanu, actualmente deputat din partea PSD. Grindeanu s-a mai afirmat printr-o alta scamatorie financiara, in campanile electoral pentru alegerile parlamentare. Campania lui s-a bazat pe idea strangerii de fonduri de la sponsori dar si de la cetatenii simpli, prin donatii si sms-uri, pentru constructia unui Spital de Copii la Timisoara, dupa ce unele corpuri de cladire ale actualului spital au fost pierdute prin retrocedare si au ajuns pe mana clanurilor romilor de catifea.

In campania pentru alegerile parlamentare, Sorin Grindeanu a marsat pe acest proiect umanitar, pe care insa l-a abandonat dupa ce a a ajuns in Parlament. Aceeasi amnezie si dezinteres l-au cuprins si pe actualul premier, care a promis la Timisoara, in aceeasi campanie electoral ca statul va ajuta financiar construirea unui nou spital de pediatrie. In campania initiata de catre Grindeanu s-au strans, conform cifrelor publice, 150 de mii de lei, o suma infima pentru proiect.

11 contracte cu Primaria Timisoara

Revenind la Saiftim SA, in anul 2012, firma avea la activ 18 contracte cu institutii publice, din care 11 cu primaria lui Ciuhandu si Grindeanu. Aceste contracte totalizau, la vremea respectiva, suma de 38 de milioane de lei, ceea ce insemna, pe atunci, aproximativ 10 milioane de euro. Ultimul mare contract cu Primaria Timisoara a fost finalizat cu putin timp in urma. Este vorba chiar de Incuboxx, un centru IT ridicat langa pasajul Jiul, pentru care municipalitatea a virat  in conturile Saiftim 17,7 milioane de lei, adica aproximativ patru milioane de euro. Se pare insa ca, odata cu venirea primarului Nicolae Robu, Saiftim nu s-a mai lipit asa de usor la contracte cu administratia locala.

photo 4

Scandalul Incuboxx a fost sesizat si de Oficiului Impotriva Spalarii Banilor (OLAF) de la Bruxelles. Banii virati firmei pesediste aveau ca destinatie proiectul Primariei Timisoara, “Infrastructura regionala de afaceri si inovare in sectorul IT&C” demarat prin Programul Operational Regional 2007-2013 (REGIO). Acest proiect urma sa sprijine initiativele antreprenoriale locale.

Obiectivul principal a fost acela de a construi un imobil in municipiul Timisoara menit sa gazduiasca companii din domeniul IT&C aflate in stadiul lansarii sau consolidarii. Proiectul in valoare de 19 milioane de lei a fost dezvoltat intr-o perioada de 2 ani. Realizarea imobilului denumit INCUBOX s-a facut cu sprijinul expertilor romani: arhitecti – Biroul de Arhitectura – Andreescu & Gaivoronschi, constructori sau furnizori de solutii si material care au fost folosite in premiera la o constructie civila in Romania.

Proiectul s-a   desfasurat  in colaborare cu Universitatea Politehnica din Timisoara si Universitatea de Vest din Timisoara, urmarind si sprijinirea studentilor care vor dezvolta intreprinderi in domeniul IT. INCUBOX ar fi trebuit sa gazduiasca cateva zeci de companii cu activitate in domeniul tehnologiei informatiei oferind toate facilitatile necesare tinerilor antreprenori.

In mod ironic, proiectul are ca scop crearea unui mediu capabil sa asigure dotarile necesare si serviciile de suport pentru firmele incubate, care sa contribuie la reducerea cheltuielilor indirecte ale acestora, in vederea cresterii competitivitatii lor pe piata.

Momentan nici o firma de IT nu unctioneaza in noul spatiu, iar firmele de constructii pagubite sunt la un pas de faliment, in timp ce artizanii afacerii nu au nici o obligatie de a-si achita datoria, protejati de “umbrela” insolventei si a actualei puteri.

 

Comments

comments

Your Turn To Talk

Your email address will not be published.