home-compani-de-stat

Scandalul contractelor netransparente: Regiile si companiile de stat nu mai sunt obligate sa deruleze proceduri de achizitii publice

Regiile autonome si companiile de stat nu mai sunt obligate sa deruleze  proceduri de achizitii publice. Practic, vor putea incheia contracte fara a fi  obligate sa organizeze licitatii conform OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica. Parlamentul este cel care a luat aceasta decizie inca de pe 5 iunie, iar Legea a fost publicata pe 28 iunie in Monitorul Oficial, dupa promulgarea acesteia de catre presedintele Traian Basescu. Practic, noile reguli elimina complet transparenta in achizitiile publice si le face incontrolabile.

Istoricul noii Legi este foarte interesant.

In noiembrie 2012, Guvernul a aprobat OUG 77/2012 privind modificarea OUG 34/2006, introducand o prevedere potrivit careia printre autoritatile contractante se numara si “orice regie autonoma sau companie nationala/societate comerciala cu capital integral ori majoritar detinut de o autoritate contractanta, astfel cum este definita la lit. a), sau de catre un alt organism de drept public”.

In aprilie, Guvernul a aprobat o alta ordonanta prin care a scos operatorii de transport aerian din randul autoritatilor contractante. Au ramas celelalte  companii, cu exceptia celor de transport aerian, precum Tarom. “La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta litera b1) a articolului 8 din  Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 (…)se modifica, dupa cum urmeaza: b1) orice regie autonoma sau companie nationala/societate comerciala cu  capital integral sau majoritar detinut de o autoritate contractanta, astfel cum este definita la lit.a), sau de catre un alt organism de drept public, cu  exceptia operatorilor din transportul aerian”, anunta in aprilie Guvernul.

Pana la aceasta modificare, litera b1 a articolului 8 cuprindea printre autoritatile contractante “orice regie autonoma sau companie nationala/societate  comerciala cu capital integral ori majoritar detinut de o autoritate contractanta, astfel cum este definita la lit. a), sau de catre un alt organism de drept  public”.

Ordonanta 77 din noiembrie care facea referire la toate companiile de stat a ajuns in Parlament unde a fost modificata, in sensul ca acea litera b1 a  articolului 8 a fost abrogata. Deci, nu doar Tarom va fi exceptata de la obligatia de a atribui contracte prin licitatii publice.

Legea privind aprobarea OUG 77/2012 cu toate modificarile din Parlament a aparut in Monitorul Oficial din 28 iunie. Camera decizionala a fost Camera  Deputatilor.

“Este necesara eliminarea prevederilor intrucat incadrarea anumitor regii autonome/companii nationale/societati comerciale care isi desfasoara activitatea pe  o piata concurentiala in categoria autoritatilor contractante conduce implicit la aplicarea procedurilor de atribuire reglementate de OU 34/2006. Astfel,  exista riscul ca prin aplicarea prevederilor OU 34/2006 activitatea curenta a entitatii sa fie blocata”, se arata in raportul Comisiei pentru industrii si  servicii din Camera deputatilor.

Sursa: Hotnews.ro

 

Comments

comments

Your Turn To Talk

Your email address will not be published.